duminică, 3 mai 2015

Liliac în floare

Bună dimineaţa tuturor! Pentru că a înflorit deja, dar mi-a fost milă să-l rup, vi-l ofer aşa, din pom  :)

Ştiaţi că... ?
- Supranumit "floarea memoriei", oamenii spun că mirosul său trezeşte amintiri de mult uitate, care pot fi retrăite în amănunt. 
- Liliacul semnifică misterul iubirii, care poate face ca o persoană sa uite de sine în dragostea pentru altul. De aceea, în funcţie de culorile sale, liliacul poate să transmită mesaje de dragoste sau sentimente prieteneşti
- Anual, în lunile aprilie-mai, oraşul Rochester (New York) găzduieşte cel mai mare festival dedicat liliacului care durează două săptămâni. Pe un spaţiu de 8 hectare veţi găsi, în aceasta perioadă, circa 500 de varietăţi de liliac aduse de pe tot mapamondul.
- Ca şi laleaua, liliacul se numară printre acele cadouri făcute de Soliman al II-lea ambasadorilor Europei Occidentale. Cu asemenea prilej liliacul a ajuns şi în vestul bătrânului continent, acolo unde s-au obţinut la scurtă vreme noi varietăţi.
- În Evul Mediu se considera că liliacul adăposteşte în ramurile sale spirite bune, care puteau îndruma şi călăuzi pe cel care le chema.
- Liliacul este floarea nunţilor şi aniversărilor şi a petrecerilor în aer liber. 
- Pentru că un arbust de liliac are o viaţă destul de lungă, el mai semnifică şi tradiţia, familia, moştenirea spirituală.
O duminică minunată tuturor! Vă îmbrăţişez cu drag!

11 comentarii:

  1. Si langa noi a inflorit unul roz :) in goana spre metrou sunt cu zambetul pe buze din cauza lui! :)
    O duminica frumoasa si voua! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am stiut ca se numeste asa! Mi se pare surprinzator deoarece la mine chiar se verifica efectul. Intotdeauna parfumul ma duce cu gandul la anumite scene din copilarie, ca si in cazul lacramioarelor sau al iasomiei.

    RăspundețiȘtergere
  3. buna dimineata si tie! este superb!!

    RăspundețiȘtergere
  4. imi place liliacul, cartierul meu e plin de liliac inflorit dar la fel ca si tie mi-e mila sa rup o crenguta...
    preferatull meu este liliacul alb, e atat de proaspat si tulburator de parfumat :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. şi al meu tot cel alb, dar nu am văzut decât în piaţă :(

      Ștergere
  5. Multe n-am stiut despre liliac,dar azi,stand la umbra lui,eu,iar sora mea la soare,povestind ,ca in zi de duminica ,in curtea parinteasca,nu stiam de ce pe pantalonii mei negri apar pete mici galbene...Adica "ningea"peste mine cu polen de aur si flori inmiresmate...
    A fost un vis.
    Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
  6. I love lilacs. They smell wonderful. Have a great week!

    RăspundețiȘtergere
  7. superbe fotografii, le tot admir!!! si tks pentru informatii! :) mai am multe de invatat despre flori! :) Ioana

    RăspundețiȘtergere