vineri, 24 ianuarie 2014

Omul mac

"La câţiva metri în faţa casei era o fântână. Curată, îngrijită.. te îmbia parcă să-i guşti apa rece şi sănătoasă.
- Am făcut-o din primii mei bani pe care i-am câştigat atunci când mi s-a dat premiul pentru poezie, mi-a spus el (Nicolae Dabija), cuprins de o discretă nostalgie. Satul n-avea fântână, trebuia să mergem hăt, departe, ca să aducem apă, aşa că m-am hotărât s-o fac dacă tot s-a îndurat Dumnezeu să câştig ceva bani!
Mă uitam la el. Vârsta nu reuşise să-i ucidă copilul din suflet. Stătea aşa sprijinit de fântâna lui ca de o poveste. Şi-atunci, nu ştiu de ce, m-am gândit la alţii, la cei infinit de mulţi alţii, care, în locul lui, cu acei bani câştigaţi, ar fi făcut cu totul şi cu totul altceva.  (...) Dar el a făcut fântână pentru oamenii din sat, nu s-a luat după alţii, pentru că el era macul de pe câmp ce nu făcea nici o concesie lumii. Coasa vremii o să taie la timpul potrivit şi iarba sălbatică şi ciulinii, dar şi macul meu frumos. (...) Un gând mi-a izbit atunci sufletul: pe câmpul plin de gunoaie al României triste şi părăsite de azi şi al Basarabiei sângerânde şi neauzite de nimeni, omul-mac a construit o fântână ca să aibă oamenii apă să bea.  Pentru mine acesta este sufletul românesc!"
Suflet românesc, Dan Puric
 La mulţi ani, români, oriunde sunteţi!

2 comentarii:

  1. Frumos text! Din fericire, mai sunt romani adevarati. Si eu am constatat asta zilele trecute.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt câteva texte foarte sensibile în cărţile lui....
      Uneori mi se pare nerealist, alteori imi da mult curaj;există şi momente când mă enervează, dar şi momente când îmi vine să-l mângâi pe cap ca pe un copil... e foarte sensibil. Şi uneori încearcă să mascheze exagerând, dar... cine nu face asta!?! Doar că el este actor... :)

      cred că e bine că mai sunt romantici...

      Ștergere