Omul mac

"La câţiva metri în faţa casei era o fântână. Curată, îngrijită.. te îmbia parcă să-i guşti apa rece şi sănătoasă.

- Am făcut-o din primii mei bani pe care i-am câştigat atunci când mi s-a dat premiul pentru poezie, mi-a spus el (Nicolae Dabija), cuprins de o discretă nostalgie. Satul n-avea fântână, trebuia să mergem hăt, departe, ca să aducem apă, aşa că m-am hotărât s-o fac dacă tot s-a îndurat Dumnezeu să câştig ceva bani!

Mă uitam la el. Vârsta nu reuşise să-i ucidă copilul din suflet. Stătea aşa sprijinit de fântâna lui ca de o poveste. Şi-atunci, nu ştiu de ce, m-am gândit la alţii, la cei infinit de mulţi alţii, care, în locul lui, cu acei bani câştigaţi, ar fi făcut cu totul şi cu totul altceva.  (...) Dar el a făcut fântână pentru oamenii din sat, nu s-a luat după alţii, pentru că el era macul de pe câmp ce nu făcea nici o concesie lumii. Coasa vremii o să taie la timpul potrivit şi iarba sălbatică şi ciulinii, dar şi macul meu frumos. (...) Un gând mi-a izbit atunci sufletul: pe câmpul plin de gunoaie al României triste şi părăsite de azi şi al Basarabiei sângerânde şi neauzite de nimeni, omul-mac a construit o fântână ca să aibă oamenii apă să bea.  Pentru mine acesta este sufletul românesc!"

Suflet românesc, Dan Puric

 La mulţi ani, români, oriunde sunteţi!