duminică, 23 decembrie 2012

Vâscul...

....în credinţa străveche celtică vindeca boli, sporea fertilitatea oamenilor şi animalelor, era un mod de protecţie împotriva  vrăjitoarelor şi aducea noroc. 
  O poveste rămasă de la Pliniu cel Bătrân, care face referire la vâsc, îl are ca personaj pe zeul nordic al luminii, al bucuriei, purităţii, frumuseţii şi inocenţei, Baldur (zeul sorelui de vară), iubit deopotrivă de toţi oamenii şi zeii, mai puţin de diabolicul zeu Loki. Mama lui Baldur, pe nume Frigg (zeiţa dragostei), a visat într-o noapte că fiul ei a murit şi a fost luat de Hel, zeiţa morţii. După ce s-a trezit, Frigg a mers la Hel şi a implorat-o să nu-i ia fiul. Zeiţa morţii i-a răspuns că dacă va reuşi să convingă orice lucru de pe lume să nu-l rănească pe Baldur, atunci ea îl va lăsa să trăiască. Frigg a vorbit cu toate forţele naturii şi le-a înduplecat, însă a neglijat vâscul, considerându-l prea mic şi inofensiv.

   Când ceilalţi zei au fost siguri că nimic nu-l mai poate ucide pe Baldur, au organizat un joc în care Baldur devenise ţinta tuturor armelor. Numai că Loki a aflat despre vâscul care nu se legase prin jurământ că nu-l va răni pe Baldur, a tăiat o crenguţă şi a dus-o la Asgar, pe tărâmul zeilor războiului şi ai puterii, unde a făurit repede o săgeată. Această săgeată a pus-o în arcul fratelui orb al lui Baldur, Hod. Loki a îndreptat braţul lui Hod spre Baldur, iar săgeata de vâsc a străpuns pieptul zeului, ucigându-l…
  Plecând de la această legendă, vikingii credeau ca vâscul are puterea de a învia morţii, deoarece se spune că Frigg l-a plâns atât de mult pe fiul ei, încât lacrimile sale au transformat fructele roşii ale vâscului în bobiţe albe, iar Baldur a înviat. Frigg a fost atât de recunoscătoare, încât a făcut din vâsc simbolul iubirii şi al păcii. Dacă doi duşmani se întâlneau din greşeală sub un copac în care creştea vâsc, îşi lăsau armele, se salutau şi făceau un pact de pace până a doua zi. De aici se pare că vine şi obiceiul de a atârna crenguţele de vâsc… iar toţi cei ce se întâlnesc sub el se sărută....

  Din cauză că fusese atât de important în religiile păgâne, vâscul nu a fost aceptat de la început şi în locurile de rugăciune creştine. Nu se ştie cum această plantă a ajuns să facă parte din sărbătorile de iarnă.  

4 comentarii:

  1. frumoasa poveste,mi-a placut mult mai ales ca nu stiam nimic despre vasc :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. te pup, pandhora!
      sărbători cu multă bucurie!

      Ștergere
  2. ce frumoasa este planta aceasta , pacat ca nu o gasesti asa usor...la noi in piata este o alta planta pe care lipesc niste cocoloase de coca colorata :(
    Sarbatori linistite si frumoase !

    RăspundețiȘtergere
  3. La noi in piata e atat de mult vasc incat mie mi-e si mila de el. Bietele ramurele...parca plang, jumulite fara mila fiind. Culmea e ca an de an e mai mult...
    Nici eu nu stiam legenda. Doar semnificatia lui...

    RăspundețiȘtergere