joi, 10 ianuarie 2013

În urmă cu exact 30 de ani...

..., pe după-amiază, tatăl meu a trecut la Domnul!
  De ce am ales să vă spun? Pentru că în toţi aceşti ani, am dus singură povara aceastei zile ... şi astăzi tot singură sunt...  (soţul meu înţelege, dar nu trăieşte ca mine evenimentul; nu e nici o problemă, nu-l condam sau ceva ... ) şi până la sfârşit, tot aşa va fi...
  A trecut mult timp şi poate multă lume uită aceste lucruri sau...  imaginea se estompează...
De ce eu nu o fac? ...  Asta este marea tristeţe pe care o duc în inimă de atâta timp, tristeţea care mi se citeşte pe chip (pentru cine ştie s-o vadă) şi fiecare o interpretează cum vrea (atunci când o vede) , tristeţe care m-a salvat de multe ori ...

  Povestea nu e simplă, are complicaţii pe care puţini şi le-ar putea imagina sau crede... nu o voi spune, e destul faptul că am împărtăşit-o...

Mulţumesc, tată!

13 comentarii:

  1. Stiu prin ce treci.Si tatal meu a plecat in 1983 in octombrie.Intradevar starile de tristete si singuratate apar,insa cred ca am fi inumani daca nu am trece prin aceste stari.Aminteste-ti clipele frumoase (eu aveam 7 ani cand a plecat)....din cele frumoase nu-mi amintesc,doar clipele de suferinta ale lui...iar asta e destul de dureros...

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate asa un pic eu te pot întelege.....
    Tot în ianuarie, dar acum 39 de ani a murit si tatal meu... aveam doar 14 ani!
    te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeul să-l ierte pe tatăl tău!
      Mulţumesc, Minnie.

      Ștergere
  3. Sunt alaturi de tine, draga mea. Si eu am pierdut cu 25 de ani in urma, unul din cele mai dragi suflete... Nu se pote uita nici un amanunt in legatura cu tragicul moment, nu... niciodata nu am sa uit, nici maca estompat nu imi apare! Am invatat insa sa traiesc cu aceasta durere si sa pot vorbi despre ea - bineinteled ca nu aici, pe blog. M am eliberat de acea apasare groaznica si pot sa ma bucur de viata pe care o duc, gandindu-ma ca. de acolo de sus, ma vede si se bucura la randul sau ca sunt sanatoasa.
    Imbratisari si numai ganduri bune.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Carmen.
      Şi eu mă bucur de viaţa pe care o duc, însă... când vine ziua...
      Te îmbrăâişez şi eu.

      Ștergere
  4. Pentru tatal tau si pentru toti parintii nostri plecati, dar cu care sper din tot sufletul ca ne vom intalni, sa le dea Dumnezeu toata lumina si pacea si odihna!
    Ma inclin...

    RăspundețiȘtergere
  5. Dumnezeu sa-l odihneasca !
    Nu cred ca imaginea si amintirile se estompeaza cu timpul...raman !!!! Doar durerea nu mai are atata putere!

    RăspundețiȘtergere
  6. cand ii pierdem pe ei,ne pierdem putin si pe noi...
    te imbratisez anastasia,Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul!

    RăspundețiȘtergere
  7. Iti inteleg perfect aceasta tristete purtata in suflet si pe chip, Anastasia, draga mea. Poate de aceea si tu ma intelegi pe mine...atat de bine. Fiindca simt ca ma intelegi...ca nimeni altcineva. Stiu, pare ca tu vorbesti despre ceva si eu despre altceva. Insa stiu si inteleg perfect...
    Ai scris cuvinte minunate care m-au facut sa lacrimez. Melodia "ajuta" si ea...
    Am atatea tristeti in suflet ca inteleg poate chiar mai mult decat poti crede...
    Ne purtam in suflet parintii toata viata...niciodata nu ii uitam. Nu e posibil...
    Dumnezeu sa-ti odihneasca tatal!

    RăspundețiȘtergere