Zilele babei Dochia

 

Nu întâmplător Babele sunt în număr de 9, o cifră cu semnificaţii magice, des întâlnită în vechiul calendar carpatin. 

Sărbătoarea Dochiei deschide, în spiritualitatea populară, şirul unor bogate manifestări ce sunt departajate de câte 9 zile:

   1 martie - Dochia, Mărţişorul, Intrarea în zilele Babei

   9 martie - Mucenicii, Moartea Dochiei, Ieşirea din zilele Babei, Sâmbăta Plugului, Anul Nou Agrar (în această zi îşi serbează ziua persoanele care nu au patroni printre sfinşii din calendar)

  17 martie - Alexii, Ziua Şarpelui, Ziua Peştelui

  25 martie - Blagoveştenia (Buna-Vestire), Ziua Cucului.

Vremea capricioasă din această perioadă este pusă pe seama caracterului Babei Dochia, iar dacă se încălzeşte treptat se spune că "Baba Dochia îşi leapădă cojoacele". Fiecare cojoc este luat de celelalte babe, numite după zilele săptămânii: Lunica, Martica, Marcuriana, Joiţa, Viriţa, Sitiţa şi Domnica. 

Primele 3 zile ale lui Martie se numesc:

  "baba de primăvară" - 1 martie

  "baba de vară" - 2 martie

  "baba de toamnă" - 3 martie

şi se spune că aşa cum vor fi aceste zile, aşa vor fi şi cele 3 anotimpuri.

Legenda babei Dochia

  Cu mulţi, mulţi, mulţi ani în urmă, trăia o femeie bătrână care se numea Dochia. Ea avea o fiică vitregă pe care nu o avea la inimă. Într-o zi de iarnă cumplită, baba Dochia i-a dat fetei o haină foarte murdară, cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada. Tânăra fată s-a dus la râu şi a spălat-o mult timp, dar pe cât o spăla, pe atât devenea haina mai neagră! Şi, cum muncea ea de zor, încercând să spele haina, a apărut un bărbat tânăr şi chipeş, care se numea Mărţişor, şi a întrebat-o de ce plânge. Fata i-a povestit lui Mărţisor ce i s-a întâmplat. Atunci Mărţişor i-a spus că posedă o putere magică şi i-a oferit o floare roşie şi albă şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, haina era albă ca şi neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să creadă. Deodată a văzut floarea din părul fetei. "De unde o ai?" o întrebă bătrâna, "este încă iarnă".

  Bătrâna crezu că primavara a revenit şi plecă cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasă, aşa că a renunţat la cele douăsprezece cojoacele pe care le purta. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât era de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea... şi totul începuse să îngheţe. Când a ajuns în vârf, i s-a arătat Mărţişor, care i-a spus: "Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală, tu, cea care ţi-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu." Apoi a dispărut. 

  

  Fără alte veşminte cu care să se încălzească, Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se în stană de piatră. Rocile se pot observa şi astăzi pe muntele Ceahlău, mărturie vie a  acestui mit românesc.