Eşarfă în dar...

... pentru  melomani.

Mircea Baniciu, zis “Tetea”, mi-a inspirat dintotdeauna o doză zdravănă de bună-dispoziţie în amestec cu o substanţă tonifiantă peste care se presară puţin energizant…Da, frumosul şi talentatul trupei Phoenix mi s-a lipit de suflet ca marca de scrisoare şi de-atunci mi-e greu s-o mai dezlipesc. Îmi amintesc cu drag, că puşti fiind, atunci când îl priveam, îmi doream să ajung ca el. Dacă nu aşa de frumos, măcar la fel de talentat. Viaţa mi-a oferit în 1975 minunata şansa, întâi de a-l cunoaşte, apoi de-a ne împrieteni, de-a lucra împreună şi de-a rămâne apropiaţi până în ziua de azi. Credeţi-mă că nu-i puţin lucru, pentru că bănăţeanu’ e greu de suportat ! Talentat, simpatic, plin de haz, mândru, este plin de generozitate dar şi de exigenta în acelaşi timp în a-şi oferi prietenia. Dintr-un tunet ce se rostogoleste în mii şi mii de reverberaţii, glasul său devine tandru, sensibil până în adâncul fiinţei sale şi dincolo de ea. Dacă e adevărat că râsul îngraşă, ei bine, omul acesta poate fi introdus în categoria celor ce dăuneaza grav sănătăţii. Privindu-l de multe ori, cred că aşa s-ar putea materializa bucuria de-a trăi. Pentru toate astea îl iubesc eu pe Baniciu şi mi-e drag până la emoţie şi sunt mândru că din când în când mă atinge ca o mângâiere zâmbetul său, fluturat ca o eşarfă...

Nicu Alifantis