Duminica la poveşti...

Bună dimineaţa, într-o nouă dimineaţă de duminică!  :)
Obişnuită deja cu programul meu ameţitor, nici săptămâna aceasta nu m-am potolit, casa devenindu-mi hotel (de miercuri până ieri - când nu am mai avut scăpare şi a trebuit să fac tot ce nu am făcut o săptămână întreagă). 
Pentru că miercuri, la protest, mi-am scăpat aparatul de fotografiat într-un canal, ediţia de astăzi (şi nu ştiu încă câte..!?!) nu va fi ilustrată cu foto proprii. Dintre toate momentele frumoase la care am participat (în viaţa publică, cel puţin), mă voi opri la unul singur: povestea unei mănăstiri.

Mănăstirea Văcăreşti,

cunoscută şi ca Închisoarea Văcăreşti, a fost un ansamblu arhitectonic construit între 1716-1736 în stil brâncovenesc, unul din cele mai valoroase monumente istorice din Bucureşti, demolat în anul 1986 din ordinul lui Nicolae Ceauşescu.

Povestea ei...

1.
Odată ajuns pe tronul Ţării Româneşti, Nicolae Mavrocordat, domnitor fanariot iubitor de cultură şi iniţiator de reforme, şi-a propus ridicarea unui măreţ locaş de rugăciune care să aibă şi funcţia de reşedinţă domnească şi care, prin dimensiuni şi bun gust, să îl reprezinte. Locul ales pentru impozanta ctitorie a fost coama "dealului Văcăreşti", cum era cunoscut de bucureşteni, de fapt un promontoriu al cornişei terasei inferioare a Dâmboviţei, care domina capitala în partea de SE.
Construcţia începută în 1716 a fost curând întreruptă din cauza răpirii domnitorului de către un detaşament austriac şi reluată după eliberarea lui Mavrocordat din detenţia executată în Ardeal şi ungerea ca domn a doua oară.
Lucrările au fost terminate în 1722, iar la 24 septembrie 1724 a fost sfinţită biserica mănăstirii cu hramul “Sfânta Troiţă” – clădire grandioasă, însumând o seamă de elemente arhitectonice brâncoveneşti şi influenţe ale barocului muntean, considerată de unii istorici ca o încununare a stilului brâncovenesc din Ţara Românească.

În 1730 Nicolae Mavrocordat moare de ciumă şi este îngropat la Văcăreşti, în incinta bisericii.
În dragostea lui pentru cultură, voievodul a înfiinţat aici o Şcoală în limba elenă, o tiparniţă de sub teascurile căreia au văzut lumina zilei câteva cărţi importante în 1741 şi, ceea ce este mai important, a instalat la Văcăreşti o bibliotecă de proporţii, cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari şi mai complete din Europa acelei epoci (un catalaog al bibliotecii din 1723 care se păstrează confirmă numărul de 237 de autori). Din păcate, după moartea domnitorului, biblioteca s-a împrăştiat.

 2.
În 1736, Constantin Mavrocordat, fiul lui Nicolae şi succesor al său la tronul Ţării Româneşti, aduce completări ansamblului, ridicând un superb paraclis – adevărată bijuterie arhitectonică – pe latura de răsărit şi, totodată alte câteva clădiri care au format o nouă incintă, mai mică, în partea de apus a primeia.

3.
De la mănăstire la penitenciar şi decor decor de film de război
 # În 1848, armata rusă de ocupaţie aduce la Văcăreşti deţinuţii revoluţionari din principat, iar în 1864, an al marilor răscoale ţărăneşti, când guvernul conservator încarcerează aici pe ţăranii arestaţi, întregul ansamblu monastic este transformat în penitenciar. Intervenţiile făcute pentru dotarea monumentului în scopul noii destinaţii, succedate de-a lungul deceniilor, au alterat arhitectura originală a majorităţii clădirilor. Aici au fost închise personalităţi ale vieţii culturale şi politice româneşti, între care scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Mircea Damian, episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, Corneliu Zelea Codreanu (interesant la acesta din urma amănuntul că, după cum el însuşi mărturisea, numele organizaţiei pe care a întemeiat-o – Legiunea Arhanghelului Mihail – i-a fost inspirată de icoana Sfântului Arhanghel aflată pe uşa din dreapta a iconostasului bisericii mari de la Văcăreşti)...

# In 1973, penitenciarul a fost dezafectat, intenţionându-se amenajarea ansamblului ca muzeu de artă medievală românească. După restaurarea cu succes a unor imobile, în urma unei hotărârii a cuplului Ceauşescu, începe demolarea mănăstirii (în 1984). În ciuda protestelor şi intervenţiilor Bisericii Ortodoxe Române, oamenilor de cultură din ţară şi străinătate, organizaţiilor şi instituţiilor internaţionale, între 1986 – 1987 Mănăstirea Văcăreşti a fost rasă de pe faţa pământului pentru a elibera terenul în vederea construirii unui complex de clădiri pentru justiţie, în care trebuiau să se instaleze Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală, Tribunalul Suprem şi alte instanţe judecătoreşti. Interesant, nu? După ce au fost turnate fundaţiile, în 1990 lucrările au fost abandonate. Nici măcar dealul nu a fost cruţat, el fiind aproape total distrus.

# Regizorul Sergiu Nicolaescu, care se pregătea în acea perioadă pentru filmarea unei noi pelicule de război: Noi, cei din linia întâi, a obţinut aprobările necesare de la C.C. pentru folosirea mănăstirii ca platou de filmare. A adus tancuri, lansatoare de flăcări şi grenade, şi... vedeţi restul în film. 
Daunele au fost ireparabile. Protestele mai multor personalităţi culturale precum Constantin Noica, Gheo Bogza, Mihai Şora, Dinu Giurescu sau Răzvan Theodorescu, n-au avut nici un ecou.

toponim
Există încă o polemică între istorici şi etimologi. După părerea unora, numele zonei s-ar datora faptului că moşia ar fi aparținut familiei boierilor Văcăreşti. Alte păreri susţin că toponimul nu are nici o legătură cu familia Văcărescu şi că explicaţia s-ar afla fie în ocupaţia sătenilor de altă dată – creşterea vitelor, fie că ar fi derivată din birul care se plătea odinioară de către crescătorii de animale – “văcăritul”. 

Joi, 17 octombrie, a fost lansat, la Biblioteca Naţională a României, un album dedicat mănăstirii Văcăreşti -  „Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureştean - Mănăstirea Văcăreşti“.
Am fost acolo, dar fără apart foto  :(

Mă opresc aici, curioasă să citesc poveştile scrise de: