Carmen ne-a invitat la un concurs la care eu nu pot participa deoarece nu am fotografii personale cu dovlecei. De ce postez totuşi? Pentru că ne-a întrebat dacă serbătorim Halloween-ul?
Răspunsul meu este NU.
Probabil că motivele sunt mai multe, de la faptul că în copilărie habar nu aveam de o astfel de sărbătoare, până la părerea mea fermă, de astăzi (de la care pleacă şi hotărârea luată de a nu sărbători nici măcar în cadru privat), că expunerea copiilor de la vârste cuprinse între 5-14 ani la unele situaţii şi imagini care nu există în realitate, le poate provoca traume psihologice.
Nu ştiu dacă ştiţi, dar în şcolile generale (vorbesc de Bucureşti, nu ştiu cum este în rest), distracţiile elevilor de clase mai mari (a VII-a şi a VIII-a) constau în a-i speria pe cei din clasele mici (a I-a şi a II-a). Sincer, eu nu mi-aş dori să-mi vină copilul speriat de la şcoală. Mai mult, învăţătoarele se amuză de momente ca acestea şi îi şi dojenesc pe cei care nu se opresc din plâns (există şi excepţii, puţine). Cu o asemenea cruzime nu pot fi de acord.
Există mulţi copii sensibili, iar eu nu pot fi de acord ca aceştia să fie agresaţi de dragul unei sărbători, indiferent care ar fi aceea, laică sau religioasă.
Sigur, eu sunt nimeni, un n dintr-o populaţie de x conaţionali... şi nu are importanţă părere am. Ziceam şi eu...
Poate în alte locuri, unde deja această sărbătoare a devenit o tradiţie, lucrurile stau altfel. Poate acolo adulţii nu permit trecerea anumitor limite de comportament. Poate acolo distracţia se limitează la primirea bomboanelor mult dorite de toţi copii, însă aici - a devenit din ce în ce mai mult o manifestare a refulării: cei care se cred mai tari se răzbună pe cei pe care-i cred mai slabi. De-a valma.... colegii mai mari pe colegii mai mic, profesorii pe elevii, părinţii pe copii, prietenii între ei....
De ce sunt atât de vehementă? La ce mă opun eu de fapt?
La obligativitatea organizării în şcoli a diferitelor evenimente dedicate acestei sărbători.
În afara şcolii... - este democraţie. Fiecare participă la ce vrea, părinţii îşi pot duce copiii la petreceri private... fiecare după mintea şi inima lui.
Deşi eu cred că părinţii ar trebui să fie primii care să nu permită asimilarea de către copiii lor a unor informaţii inutile vârstei lor. (de ce ar trebui să ştie un copil de clasa I-a ce este acela un vârcolac?!?)
Poate consideraţi că ceea ce v-am spus este un lucru mic, eu cred însă că generaţii de copii traumatizaţi ajung să traumatizeze la rândul lor..., dacă nu mai mult. Şi da, de la o simplă şi haioasă, pentru noi, sărbătoare.
Îmi vine în minte exemplul cu pădurile: ce-i rău să tai câţiva copaci aici, câţiva colea,..... până ne-am trezit că teritoriul ţării este defişat. Urmările: alunecări de teren, inundaţii ş.a.
Care vor fi urmările haioaselor sărbători (şi nu mă refer numai la Halloween)... vom vedea în ani! Şi nu foarte mulţi!
ps.
poziţia mea a fost generată de amploarea pe care a luat-o acest subiect, la nivel naţional
personal, îmi exprim punctul de vedere limitându-mă la un singur aspect: psihologia copilului
consider că există specialişti care pot comenta, argumenta şi semnala şi alte aspecte.
Aici este o imagine (cum se vede-afară de la geamul meu...) 
"......
Ieri, de Moş Nicolae... la bijutier... 
Bună dimineaţa tuturor ... :)
arestat şi învinuit că a umblat beat pe străzi. 
Îmi vorbeam duminica trecută despre cuvânt şi puterea lui. 
Trei tipi - un american, un neamţ şi un român - se ciocnesc cu maşinile într-o intersecţie !! 
