Recunoştinţa la români s-a tranformat în negoţ.
M-a incitat postarea Monei.
Nu este prima dată când remarc faptul că alţii sunt educaţi să fie recunoscători. Despre noi... nu ştiu ce să mai spun. Mai există educaţie în RO? Dar, acesta este un alt subiect..
E trist. De fiecare dată când ajut pe cineva, indiferent de modul în care o fac, îndestulaţii pleacă cu sentimentul că le sunt datoare cu ceva (poate mai mult decât le-am oferit deja). Şi-ntr-un timp oarecare, în funcţie de vina pe care o simt, se depărtează şi relaţia dintre noi se transformă-n amintiri prăfuite..
La birou, de exemplu, toţi au pretenţia sincerităţii, dar absolut toţi se joacă de-a puterea: nu-ţi dau nici o informaţie pentru că ... pot s-o facă. :(
Pe stradă eşti îmbrâncit... mă-ntreb de ce (!?!)... În mijloacele de transport un telefon este mai protejat decât propriul copil... în trafic toţi vor întâietate... Unde suntem?
Mă uitam la cerşetori - dacă nu le dai nimic, sunt agresivi; dacă le dai 1 RON, te ignoră; dacă le dai 5 RON îţi pupă mânuşiţele în timp ce ochii lor sticlesc a lăcomie. Rar câte o bătrânică sărmană, neplantată de nimeni în locul acela răcoros, îţi mulţumeşte simplu, din ochi.
Iar fără să dăruiesc, cel puţin în viziunea mea, primesc în dar iubire de la .. cine mă aştept mai puţin - nu-i numesc pentru că-i iubesc. Le voi fi veşnic recunoscătoate în inima şi sufletul meu! Şi-nchei cum a-ncheiat şi Mona: Îi mulţumesc Domnului pentru tot ceea ce mi-a dăruit!
la care adaug:
Şi soţului - pentru iubirea din privire.... Şi vouă - pentru prietenie...
tag:
ziua recunoştinţei
