marți, 2 iunie 2015

Cioara

Vă amintiţi poezia? Mie mi s-a părut genială când am citit-o prima dată. 
 Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheşă ca un hornar
Şi macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică şi mică
Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

Dar sinistră şi pârlită
De la coadă până-n plisc,
Ca o pajură trăsnită
Într-un vârf de obelisc;

Încrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată;
Amarâtă şi stingheră
Ca o prună afumată; 
  Cu alura interlopă
Ca un muzicant în frac,
Cuvioasă ca un popă
Şi smolită ca un drac;

Demnă, ca un om celebru;
Mistică şi fără chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru;

Incomodă-n soare, ca
Un gunoi în ochi; nefastă
Ca un chibiţ ce-ţi stă-n coastă
La un joc de bacara;

Suspendată ca o notă
Pe un portativ gigant;
Slută, ca o hotentotă
Părăsită de amant.

Mică-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de puşcă;
Neagră cum e cerul gurii
La un câine care muşcă.

Cruntă ca o vînătaie
Cauzată-n match de box;
Ca un bulgăre de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie;
 Resemnată, ca-n vitrină
O reclamă pentru vulg,
Şi uşoară ca un fulg
De funingine-n lumină;

Tristă ca un crep de doliu
În văzduhul diafan, -
Ca un punct aerian
Pe-al zăpezii alb orgoliu;

Stranie ca un ponos
Al priveliştei de cretă;
Solitară şi cochetă
Ca un cuc de abanos;

Neagră ca o muscă-n lapte,
Şi fantastică-n contur,
Ca un miez adânc de noapte
Cu lumină împrejur;

Fină ca o acadea
De ţiţei topit la soare;
Prinsă-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea;

Ireală, ca un duh
Cu penajul ei feeric, -
Ca o cupă de-ntuneric
Răsturnată în văzduh;
Gravă ca o rugăciune Şi posomorâtă ca o Figurină de cărbune Cu nuanţe de cacao; Tragică, ca o emblemă A obştescului sfârşit; Sumbră ca o anatemă Aruncată-n infinit; Mută-n liniştea câmpiei Ca un bloc de piatră arsă, Ca un ghem de beznă toarsă Din fuiorul veşniciei, - Atârnând de bolta goală Ca un uger de catran Unde pruncii lui Satan Vin plângând, să sugă smoală; Piază-rea, ca un blestem Azvârlit aşa-ntr-o doară Creatorului suprem, - Şi banală... ca o cioară! Cioara, G.Topârcanu, 1922 - Din volumul "Migdale amare"

3 comentarii:

  1. minunata poezie!
    ca o curiozitate, aceasta poezie cuprinde nu mai putin de 90 de comparatii legate de o cioara :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Excelenta postare! Cum sa nu-mi amintesc poezia?! Imi plac (si) ciorile! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. George Topârceanu este unul dintre poeții mei favoriți și am recitit cu mare plăcere această poezie, ”Cioara”. Regret că astăzi se pomenește atât de rar despre acest poet...

    Seară frumoasă, Anastasia !

    RăspundețiȘtergere