sâmbătă, 6 septembrie 2014

Jurnal de vară.... Aiud

Ultimul weekend din această vară... 30-31 august... o călătorie din care ne-am întors odihniţi sufleteşte. 
A treia oprire: Aiud - Râpa Robilor.
 Penitenciarul din Aiud, numit şi Cetatea Morţii, este locul unde au fost întemniţaţi aşa numiţii "bandiţi" - deţinuţii politici: pr. Daniil Sandu Tudor, pr. Ioan Iovan,  pr. Gheorghe Calciu, ÎPS Bartolomeu Anania, pr. Dimitrie Bejan, pr. Dumitru Bordeianu, pr. Sofin Boghiu, pr. Arsenie Papacioc, pr. Adrian Făgeţeanu, pr. Iustin Pârvu,  pr. Ilarion Felea, pr. Benedict Ghiuş, pr. Nicolae Grebenea, pr. Gherasim Iscu, pr. Zosim Oancea, pr. Boris Răduleanu, pr. Dumitru Stăniloe, pr. Nicolae Steinhardt, pr. Constantin Voicescu, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, George Manu, Virgil Maxim, Alexandru Mironescu, Nicolae Purcărea, Aurelian State, Traian Trifan, Petre Ţuţea, Dumitru Uţă, Vasile Voiculescu şi mulţi, mulţi alţii. Domnul să-i odihnească în pace!
Demostene Andronescu, unul dintre suprabieţuitori, povesteşte în carte sa "Reeducarea de la Aiud": "Am afirmat, cu altă ocazie, că reeducarea de la Aiud este continuarea celei care avusese loc, cu mai bine de zece ani înainte, la Piteşti, în sensul că aici s-a încercat să se desăvârşească ceea ce se începuse, atunci, acolo: compromiterea totală şi iremediabilă a unor oameni şi a idealurilor lor.
Bineînţeles, datorită faptului că cele două experimente au avut loc în contexte istorice diferite, precum şi faptului că oamenii asupra cărora s-a acţionat erau diferiţi, între ele, pe lângă asemănările de rigoare, au fost şi o serie de deosebiri. La Piteşti, de exemplu, unde subiecţii asupra cărora se acţiona erau cu toţii tineri, proaspăt arestaţi, şi deci robuşti din punct de vedere fizic şi având, pe deasupra, şi un moral excelent datorită faptului că toţi erau puternic ancoraţi într-un ideal în care credeau cu tărie, au fost întrebuinţate împotriva lor, pentru a li se înfrânge cerbicia, metode de o ferocitate ieşită din comun. Aplicându-li-se teroarea continuă, în decurs de numai câteva luni, aproape toţi au fost vidaţi de personalitate şi transformaţi în adevăraţi roboţi care executau fără să cârtească tot ce li se ordona. Un nefericit care a avut neşansa să treacă prin acel iad, îmi spunea că seara, atunci când li se ordona să se pregătească pentru şedinţa de tortură, toţi, cu o docilitate de animale dresate, îşi scoteau un ciorap din picior şi şi-l îndesau singuri în gură pentru a-şi înăbuşi ţipetele. Mai mult decât atât, unii dintre ei erau în aşa hal de dezumanizaţi încât nu mai era nevoie să fie luaţi cu forţa de călăi pentru a fi băgaţi cu capul în tinete cu murdărie, ci era suficient să li se ordone, „treci la tinetă” , pentru ca ei, ca nişte adevărate automate, să meargă şi să-şi bage singuri capul în urină şi excremente. Aceasta a fost la Piteşti. La Aiud însă nu a fost nevoie să se acţioneze atât de dur deoarece oamenii de aici nu mai aveau nici rezistenţă fizică, nici pe cea morală a celor de la Piteşti. Majoritatea dintre ei erau oameni în vârstă, uzaţi fizic şi moral de lunga perioadă de detenţie pe care o aveau în urma lor, motiv pentru care erau mult mai vulnerabili decât cei de la Piteşti. Astfel că aici au fost suficiente măsurile doar aparent mai blânde ca: izolările, frigul, înfometarea, neacordarea de asistenţă medicală celor bolnavi, promisiunile că vor fi eliberaţi, şantajul,etc., pentru ca oamenii să capituleze. Şi mulţi au capitulat. Unii au făcut-o decent, cu un soi de jenă, renunţând anevoie la trecutul şi la visele lor. „Ce vrei dragul meu, nu mai pot. Iartă-mă. Atât mi-a fost menirea” , a răspuns unul dintre ei unui intransigent care i-a reproşat căderea. Alţii au făcut-o blazaţi şi indiferenţi de parcă nu era vorba de ei şi de lupta lor de o viaţă, iar alţii au făcut-o cu un fel de înverşunare (voluptatea prăbuşirilor despre care am aminti) cu ură chiar împotriva lor şi mai cu seamă, împotriva celor care nu făceau ca ei.
De asemenea, între cele două experimente mai există o deosebire. La Piteşti, pe lângă scopul principal al reeducării care era schilodirea fizică şi sufletească a victimelor, precum şi uciderea idealurilor lor, se mai urmărea şi obţinerea de informaţii în legătură cu ceea ce subiecţii supuşi reeducării tăinuiseră în timpul anchetelor de la Securitate. În acest scop, în prima fază a reeducării de la Piteşti denumită „demascarea externă” ,victimele erau supuse unor severe anchete în legătură cu ceea ce nu spuseseră Securităţii. Informaţiile astfel obţinute erau centralizate şi triate de Țurcanu care le preda periodic Ministerului de Interne. Metoda s-a dovedit foarte productivă deoarece mai mult de jumătate din arestările efectuate de Securitate în perioada 1950-1955 şi chiar mai târziu au fost făcute pe baza informaţiilor smulse celor anchetaţi în timpul demascărilor externe. În felul acesta Securitatea a intrat în posesia unor preţioase informaţii în legătură cu nucleele de rezistenţă rămase în libertate şi a avut posibilitatea să-şi planifice arestările în funcţie de periculozitatea şi de importanţa pe care o prezentau grupurile respective. Unele dintre aceste persoane vizate de Securitate au fost lăsate în libertate pentru a fi urmărite în vederea descoperirii unor noi legături, până în 1958-1959 când, în sfârşit au fost arestate. În reeducarea de la Aiud, această fază a „demascărilor externe” nu a existat deoarece la data respectivă (1962), mişcărilor de rezistenţă din ţară fuseseră anihilate şi Securitatea, bine organizată avea acum alte posibilităţi de informare şi de supraveghere a cetăţenilor. Şi apoi, în 1962 la Aiud se urmărea cu totul altceva decât la Piteşti în 1949-1950. Aici se urmărea uciderea unor conştiinţe şi compromiterea iremediabilă a unor oameni care datorită unor probleme de conjunctură urma să fie puşi în libertate. Din aceste motive, la Aiud s-a pus accent deosebit pe cea de a doua fază a reeducării care la Piteşti se numea „demascarea internă” şi în care subiecţii erau constrânşi să-şi descopere sau să inventeze pe seama lor şi pe seama celor dragi lor cele mai mari şi mai cumplite vicii şi păcate. Majoritatea celor de la Piteşti, de exemplu, chiar şi cei care nu aveau surori, îşi violaseră surorile, mamele tuturor erau curve şi incestuoase, culcându-se cu proprii lor feciori, iar taţii trebuia neapărat să fie excroci, depravaţi şi beţivi. Nu conta faptul că toate acestea erau aberaţii şi că nimic nu era adevărat.
Important era ca ele să fie spuse odată, de două ori, de nouă ori, în faţa celorlalţi, până când şi cel care le inventase începea să creadă că sunt adevărate. De bună seamă că politrucii de la Aiud care conduceau reeducarea cunoşteau bine ceea ce se întâmplase la Piteşti şi felul în care reacţionază oamenii aduşi în situaţii limită pentru că, ei au aplicat aici metodele verificate la Piteşti. După cum am arătat cu altă ocazie, la Aiud s-a acţionat mai întâi asupra personalităţilor, a liderilor spiritului care constituiau, pentru marea masă a celorlalţi deţinuţi, exemple de urmat. Speculându-le slăbiciunile ,neputinţele şi spaimele au reuşit să-i determine, pe unii dintre ei, să facă declaraţii aberante pe care, astăzi, săptămânalul „Timpul” le publică ca fiind adevăruri de necontestat. La fel ca şi cei de la Piteşti, ei au inventat pe seama lor şi pe seama Mişcării Legionare şi a personalităţilor marcante ale acesteia tot felul de vicii şi de păcate care de care mai cumplite şi mai neverosimile.
Conform acestor născociri, toţi legionarii aveau neapărat instincte criminale şi porniri huliganice, toţi erau beţivani şi scandalagii şi făceau prăpăd pe unde treceau. În aceste declaraţii, toate acţiunile şi activităţile lor erau răstălmăcite şi prezentate pe dos decât au fost în realitate. Toate taberile de muncă legionare au fost, după relatările acestor apostaţi, cuiburi de desfrâu şi orgii, şi locuri ideale unde îşi perfectau educaţia viitorii asasini."

Este cutremurător ce s-a întâmplat în acea perioadă. Dar trebuie să cunoaştem istoria adevărată a acelor timpuri. Supravieţuitorii au scris despre experienţele lor, atât cât au crezut ei că vom putea suporta noi. Jertfa lor ne poate salva, depinde de fiecare dintre noi să înţelegem asta.
Vă recomand:
Imn pentru crucea purtată - Virgil Maxim
Întoarcerea la Hristos - Ioan Ianolide
Urlă haita! - Nicolae Purcărea

Următoarea oprire va fi la Mănăstirea Râmeţ. Sper să vă placă mai mult!  :)

18 comentarii:

  1. cutremurator... absolut cutremurator! Frumos articolul tau, Anastasia draga!
    Ai facut un gest nobil, amintind pe cei jertfiti în aceasta Cetate a Mortii...
    Nu am fost niciodata la Aiud, cu toate ca din Sibiu nici macar nu ar fi fost prea departe...
    Noapte buna! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu am ajuns prima dată acolo abia după ce citisem tot ce s-a scris despre detenţia politicilor din perioada comunistă, nu numai în România ci şi în Rusia -Oranki, Siberia, etc. Ştiam unde merg...
      Pentru cei care vizitează biserica ridicată acolo şi nu ştiu nimic despre..., nu e nimic spectaculos.
      Acum am ajuns acolo pentru că era trecut în programul pelerinajului şi am observat că doar noi şi încă un cuplu ştiau despre Aiud. Ghidul nu a explicat nimic, aşa că vizitatorii s-au uitat puţin, apoi s-au dus să-şi cumpere fructe. Trist....

      Ștergere
  2. Does your site have a contact page? I'm having problems locating it but, I'd like
    to shoot you an e-mail. I've got some ideas for your blog you might be
    interested in hearing. Either way, great blog and I look forward to seeing it
    grow over time.

    Review my web-site: the voice uk hosts

    RăspundețiȘtergere
  3. Un lucru extrem de trist este faptul că o parte însemnată dintre români nu sunt interesați de aceste lucruri îngrozitoare săvârșite de neoameni, cu doar o generație sau două mai înainte .... am trecut prea ușor de la atrocități la pițipoance și cocalari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate. :(
      Cum spunea unul dintre supravieţuitori: acum reeducare nu se mai face în penitenciare, ci în toată ţara, la vedere. Dar, cine vede?

      Ștergere
  4. Da, atâtea s-au spus şi s-au scris până acum despre aceste orori, dar tot nu le poţi citi fără să te treacă fiori prin tot corpul. Nu am fost niciodată în niciuna din aceste închisori, dar dacă aş merge ar trebui să ai un ghid care să îţi spună ceva. Cumplite lucruri s-au putut face, este groznic ce maşinărie infernală a fost.
    Dumnezeu să-i ierte pe toţi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă nu se găseau oamenii potriviţi pentru executarea planului...
      Sinceră să fiu, uitându-mă în jur văd atât de mulţi oameni robiţi de poftele lor pentru diverse.... şi-mi dau seama că din astfel de neputinţe se nasc "cozile de topor" care au putut face ceea ce au făcut împotriva fraţilor lor...
      Dumnezeu să-i ierte pe toţi şi pe noi!

      Ștergere
  5. Superb articol, mi-a placut tare mult!
    Pacat ca pe lumea asta se întampla si astfel de lucruri crunte.:((
    pupici Ana, un weekend placut îti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu ştii cât mă bucur că ţi-a plăcut! Şi nu numai ţie..
      Am avut emoţii, credeam că astfel de informaţii nu sunt bine primite... şi am încercat să scriu cât de puţin despre subiect. :)
      Te pupic şi eu, weekend cât mai plăcut şi ţie!

      Ștergere
  6. Foarte mulţumesc pentru tot ce-ai scris aici!
    Cutremuratoare totă istoria prigoanei comuniste scrisă cu sânge de martiri. Şi dureros că încă mulţi o cunosc doar în felul în care-a fost scrisă de apologeţii perioadei, sau povestită de cei care mai regretă PCR, RSR...
    Mi-a îngăduit Dumnezeu să vad cu ochii mei Jilava şi Piteştiul (la Jilava Fortul 13 si Casimca; la Piteşti o parte din vechea puşcărie - acolo nimic nu mai seamănă cu ce-a fost, iar camera 4 spital e-acum Capela în care se jertfeşte nesângeros Hristos în vremea Liturghiei, cum odată s-au jertfit acolo, cu sânge şi zdrobire de inimă, mulţi dintre cei care I-au crezut Lui şi L-au mărturisit)...cred că sunt locuri în care fiecare român ar trebui s-ajungă măcar o dată-n viaţă, ca să se poată-nţelege şi cunoaşte deplin ca neam, ca istorie, ca credinţă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am avut puterea să merg.
      Am citit plângând şi am plâns citind cărţile.... Domnul să ne întărească!

      Ștergere
    2. Ai citit "Se întorc morţii acasă" a lui Constantin Ciomâzgă?

      Ștergere
    3. Am citit-o, dar nu m-a impresionat.
      Toate intervenţiile explicative ale autorului sunt un rezumat a tot ceea ce a citit până acum (ceea ce am citit şi eu), iar stilul lui nu-mi place. A fost şi a rămas jurnalist...
      Cât despre poveste..., aş avea şi aici ceva de spus, dar în particular :)
      Dar asta este doar părerea mea!!!!
      Am prieteni cărora le-a plăcut. Nu comentez.
      De fapt, e prima oară când îmi spun public părerea despre carte.

      Ștergere
    4. Mie mi-a plăcut :). Am citit, la vremea ei, şi "Lucrarea". Mi-a plăcut şi aceea. Despre poveste, ştiu că e inspirată din realitate. Am găsit impresionantă ideea spovedaniei unui torţionar şi-apoi ucenicia la însăşi victima lui...
      Mulţumesc pentru că ţi-ai spus părerea!:)

      Ștergere
  7. Doamne....urati sunt oamneii uneori! si atat de frumosi sunt altii! Dumnezeu le-a rasplatit jertfa, ramane noi sa nu ii mai lasam pe altii sa faca rau!
    si da...ignoranta naste monstrii! poate de asta si tara e aa cum e acum....:(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din păcate da, din ignoranţă este ţara aşa cum este... dar şi pentru că sunt foarte mulţi oameni cu bun simţ care fac ceea ce au făcut şi cei din închisori: suportă în tăcere.

      Ștergere