joi, 4 septembrie 2014

Jurnal de vară... Sădinca

Ultimul weekend din această vară... 30-31 august... o călătorie din care ne-am întors odihniţi sufleteşte.
A doua oprire: Schitul Înălţarea Sfintei Cruci din Sădinca, 
o localitate aflată la 35 de kilometri de Sibiu, care aparţine de comuna Loamneş.
Povestea părintelui stareţ David Stoica poate fi fascinantă pentru mulţi dintre pelerini: pe când era mic şi participa la slujbele făcute de părintele Arsenie Boca, i s-a prezis că va deveni călugăr şi va colinda prin ţară pe la mănăstiri până-şi va găsi un loc unde va construi mănăstirea "lui".
Profeţia părintelui Arsenie s-a împlinit în 2006, iar părintele David are mare evlavie la părintele Arsenie Boca. Dacă ajungeţi acolo, veţi avea ocazia să vedeţi, în colţul stâng al bisericii, lângă altar, “colţul Părintelui Arsenie Boca“, unde se păstrază (într-o răcliţă) alături de două picturi pe lemn (ovale) ale chipului său, patrafirul părintelui Arsenie şi şiragul său de mătănii. Patrafirul vechi dar bine păstrat, de culoare galbenă cu câteva mici şi modeste broderii şi faţeta interioară bleumarin, iar şiragul de mătănii din material textil negru, acum devenit gri – sub patina timpului. Nu ştiu exact de ce nu le-am fotografiat.
Nouă ne-a plăcut foarte mult. Dacă aveţi ocazia, nu-l ocoliţi. Deşi este un lăcaş nou, duhul rugăciunii şi al liniştirii te cuprinde imediat.
Bineînţeles că nu v-am uitat şi v-am adus şi de aici flori     :)
  pupici

marți, 2 septembrie 2014

Jurnal de vară... Sâmbăta

Ultimul weekend din această vară... 30-31 august... o călătorie din care ne-am întors odihniţi sufleteşte. Prima oprire: mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus. Nu am fost niciodată la această mănăstire până acum, deşi ştiam că aici era părintele Teofil Pârâian.
Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus este una din cele mai cunoscute aşezăminte monahale din ţara noastră - ctitorie brâncovenească şi monument de arhitectură, vatră de spiritualitate ortodoxa şi de cultură.
Clădirile adăpostesc pe latura nordică noua biserică, cu hramul Sfinţii Martiri Brâncoveni, turnul-clopotniţă, stareţia şi chilii, iar pe cea sudică, trapeza, chilii, casa domnească, biblioteca şi muzeul.

Muzeul deţine un valoros patrimoniu: colecţia de carte veche, documente şi manuscrise, colecţiile de artă bisericească (iconografie, veşminte liturgice, obiecte de cult), cea numismatică şi de etnografie. În afara incintei, în imediata apropiere, Mitropolitul Antonie Plamadeala a ridicat Academia Sâmbata - spiritualitate, cultură, artă, ştiintţă (inaugurată în 2005), clădire impunătoare, având sala de conferinţe, trapeza şi numeroase camere pentru cazare, centru internaţional capabil să găzduiască simpozioane, conferinţe, cursuri, tabere şi alte activităţi religios-culturale.
###
Am întâlnit chiar şi o nuntă... :)  Nu am vrut să-i deranjez, aşa că i-am fotografiat de departe în timp ce le uram în gând casă de piatră. Nu sunt drăguţi?

Bineînţeles că nu v-am uitat şi v-am adus o mică colecţie de flori  :)  
O săptămână minunată în continuare tuturor şi pe curând!  :)

duminică, 31 august 2014

Amintiri din luna august.....

N-am avut prea mare inspiraţie şi nu cred că am ales cele mai frumoase fotografii pe care le-am făcut luna aceasta, dar.... cam aceasta a fost! Sperăm într-un septembrie mai bogat  :)
rubrică găzduită de Corcoduşa
Festivalul Armenesc, Mănăstirea Comana, Parcul de aventură Comana, Expoziţie de pictură contemporană

duminică, 17 august 2014

La Casa cu tei,

pensiunea din Comana unde ne-am cazat în acest weekend (15-17 august), am fost cu adevărat răsfăţaţi! De obicei, reclama prezintă un adevăr cosmetizat. De această dată realitatea depăşeşte cu mult prezentarea de pe site. Şi ne-am făcut şi prieteni noi: gazdele! Oameni deosebiţi şi foarte calzi! Cu siguranţă ne vom revedea!
Auzind ce s-a întâmplat la mare şi la munte, din punct de vedere meteorologic, ne-am bucurat că am ales această locaţie, aproape de casă şi extrem de confortabilă.
Am vizitat tot ce se putea vizita: Mănăstirea Comana, Schitul Delta Neajlovului, uliţele ascunse ale satului în drum spre Moara de hârtie, bisericuţa din sat, gara - dezactivată de şapte ani şi Casa memorială Gelu Naum; ne-am plimbat prin Parcul de aventură din Comana şi am tras cu arcul... un weekend cu adevărat relaxant! Sinceră să fiu, nu mă aşteptam să fie aşa de bine  :)

vineri, 15 august 2014

sâmbătă, 9 august 2014

O nouă filă de jurnal

... din jurnalul unei femei simple
Astăzi.... 9 august 2014, ora 15,00 
Afară... este caaaald. Abia m-am întors acasă şi sunt epuizată. M-a mai înviorat puţin duşul, dar încă mă simt deshidratată.
Mă gândesc ... să dorm puţin. Măcar jumătate de oră, să-mi revin.
Locurile de unde învăţ ... dintr-un cuvânt, pe care deşi l-am rostit de mii de ori poate în viaţa mea, nu i-am pătruns cu adevărat până acum bogăţia de sens.
Sunt recunoscătoare pentru ... toate momentele frumoase petrecute săptămâna aceasta.
Dinspre bucătărie ... încep roadele să sfârâie: vinetele şi ardeii... mmmmmm.... adorabil miros!
Sunt îmbrăcată cu ...  o rochiţă uşoară de vară, de plajă de fapt.
Citesc ... Se întorc morţii acasă, de Cornel Ctin Ciomâzgă. N-am avut timp pentru ea până acum.
Ceea ce aştept (sper) ...  să fie totul curat în casă şi mâncarea făcută când mă trezesc  :)  Nu se va întâmpla, nu?  :(
Ce mai meşteresc ...  dragele mele, cred că voi renunţa la rubrica aceasta, pentru că devine neplăcut pentru mine  :(  De prea mult timp răspunsul meu este constant nimic.  :(
Ascult ... ortodoxradio.
În casă ... mai am multe de rânduit după gustul meu, dar nu-i grabă. Când îmi respect ritmul interior, tare bine îmi este. Şi parcă toate îmi zâmbesc, recunoscătoare fiind că nu le-am agresat. Şi parcă se aşează altfel şi se simte altfel. Nu vi se pare?  
Unul dintre lucrurile mele preferate ... tarta cu zmeură. Este atât de răcoroasă! Aş mânca toată ziua... 
Unele planuri pentru sfârşitul săptămânii ... concerul Alexandrei Uşurelu din seara aceasta, apoi somn. Până luni, dacă se poate.  :) 
Imaginea pe care m-am gândit să o împărtăşesc astăzi cu voi sper să vă transmită măcar puţină răcoare :)



Weekend cât mai plăcut tuturor!  pupici

Bună dimineaţa!


duminică, 3 august 2014

Duminica, la poveşti....

O rubrică de mult timp abandonată....  Nu intenţionez să o reactivez, 
dar mă voi folosi de titlu ori de câte ori voi avea ceva interesant de povestit  :)
Vă spuneam ieri că revin astăzi cu poveşti de la Festivalul Strada Armenească, care este şi astăzi în desfăşurare, pentru cei interesaţi. Am fost dezamăgită de organizare, de program... iar după un fresh de grape îndoit cu apă, dezamăgirea a fost şi mai mare  :(
Imaginile însă, ar putea crea altă idee despre ce s-a întâmplat acolo  :)
Cum  am intrat în curtea bisericii, ne-am "întâlnit" cu piese de şah frumos aranjate, parcă aşteptându-ne... Şi s-au încins partide interesante, la simplu şi la dublu. Cel mai frumos moment al zilei!

sâmbătă, 2 august 2014

Bine v-am regăsit! O nouă filă de jurnal....

Astăzi.... 2 august 2014, ora 8,30 - la cafea  ツ
Am lipsit mult, foarte mult, dar nu am avut de ales. Proiectele la care am lucrat m-au solicitat foarte mult şi, mulţumită, vă pot spune că le-am încheiat pe toate mai bine decât mă aşteptam. ツ
În acelaşi timp, în viaţa personală a fost puţin mai greu... pierderea mamei, în august anul trecut, m-a... iar când am auzit şi de Melly... n-am vorbit trei zile. Nici acum nu pot scrie nimic despre ea...
Afară... este încă răcoare. Mă simt răsfăţată de vreme...  
Mă gândesc ... că trebuie să-mi organizez bine timpul astăzi. În afară de administrativele obişnuite zilei, aş vrea să trec şi pe la Festivalul Strada Armenească.
Locurile de unde învăţ ... mai tot timpul din propriile neputinţe.
Sunt recunoscătoare pentru ... toate, mulţumesc lui Dumnezeu. Nu ştiu eu să apreciez fiecare detaliu din viaţa mea..
Dinspre bucătărie ... liniştea dinaintea furtunii  ツ
Sunt îmbrăcată  ... lejer, de vară: rochiţă cu bretele.
Citesc ... Ghimpele din trup, ed. Sophia.
Ceea ce aştept (sper) ...  să ajung cât mai repede la momentul de "îngrijire personală": manechiură, pedichiură... mmmmmm............
Ce mai meşteresc ...  încă nimic remarcabil. 
Ascult ... muzică psaltică în acest moment.
În casă ... este răcoare şi foarte plăcut, dar încep curând "răzbelul"
Unul dintre lucrurile mele preferate ... să-mi beau ceaiul sau cafeaua de dimineaţă ascultând cântul frunzelor mângâiate de vânt.
Unele planuri pentru sfârşitul săptămânii ... multe fotografii la Festival şi poate şi prin Muzeul satului. Cine ştie!?! Poate avem timp şi de o hoinăreală (cu picnic) "prin sat" 
Imaginea pe care m-am gândit să o împărtăşesc cu voi astăzi:  

Weekend plăcut tuturor! Dacă reuşesc să strâng ceva poveşti, ne vedem mâine. Pupici   ツ

vineri, 1 august 2014

Iulie în mozaic

Luna iulie a fost similară cu vacanţa pentru mine anul acesta. 
Vă-mpărtăşesc cu drag câteva din minunatele momente de odihnă şi-ncântare... :)
Rubrică găzduită de Irina

Reflexiile unei zile de vară....

 oferite cu drag tuturor participanţilor la rublica găzduită de Sorin.

vineri, 18 iulie 2014

Filă de jurnal...

... din jurnalul unei femei simple
Astăzi.... 18 iulie 2014, ora 7.30
Afară... a plouat şi cred că va fi o zi plăcută. Vara aceasta a fost capricioasă, dar mi-a plăcut (suport destul de greu căldura...)
Mă gândesc ... la cât de mult timp am lipsit de aici, la Melly... la fiecare dintre voi.... De altfel, v-am şi vizitat, fără comentarii  :)     mi-era dor...
Locurile de unde învăţ ... în urmă cu două săptămâni m-am lovit la un picior şi în toată perioada aceasta am fost nevoită să merg mai încet decât obişnuiam eu să o fac. Mi-am amintit, a nu ştiu câta oară, starea de bine pe care o ai dacă nu alergi. Am urmărit larma pe care o fac cei din jurul meu şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că m-a aşezat, încă o dată,  în ritmul normal de viaţă,  ritm pe care sper să-l pot păstra.
Sunt recunoscătoare pentru ... că am reuşit să ajung la Suroti chiar în ziua de prăznuire a Cuv. Paisie Aghioritul - 12 iulie. 
Dinspre bucătărie ... aroma cafelei de dimineaţă... şi un pic de lavandă; e vremea ei şi mi-am umplut casa cu buchete de lavandă...
Sunt îmbrăcată  ... lejer, de vară...  :)
Citesc ... Taina vieţii creştine, de arhim. Sofronie.
Ceea ce aştept (sper) ...  să ne continuăm călătoria... suntem încă în concediu, mai avem 10 zile... abia ne-am întors din Grecia...
Ce mai meşteresc ...  deocamdată nimic.
Ascult ... mişcările soţului meu care abia s-a trezit şi cotrobăie după cafea...  :)
În casă ... e atât de bine!!!! 
Unul dintre lucrurile mele preferate ... fotografia. Am primit anul acesta de ziua mea aparatul foto pe care mi l-am dorit  :)
Unele planuri pentru sfârşitul săptămânii ... încă nu ne-am făcut... mai avem vacanţă...
Aici este o imagine pe care m-am gândit să o împărtăşesc cu voi:  
 Tesalonic, locul unde a predicat Sf. Pavel