joi, 11 septembrie 2014

Jurnal de vară... Prislop

Ultimul weekend din această vară... 30-31 august... o călătorie din care ne-am întors odihniţi sufleteşte. 
Penultima oprire:
Mănăstirea Prislop.
Mănăstirea Prislop este situată într-una din regiunile cele mai pitoreşti din ţara noastră. De la Haţeg – spre miazăzi – se deschide minunata depresiune a Haţegului sau „Ţara Haţegului”, leagănul poporului român, care se întinde pâna la poalele Munţilor Retezat.

Aşezată într-o poiană, la altitudinea de 640 m, Mănăstirea Prislop este înconjurată de dealuri care coboară în pante domoale pâna aproape de monument.
În acest spaţiu originar şi încărcat de istorie al poporului nostru, Sfântul Nicodim, reorganizatorul şi îndrumatorul monahismului românesc din a doua jumatate a veacului al XIV - lea, a ctitorit Mănăstirea Prislop la 13 km de Haţeg, după ce zidise Mănăstirile Vodiţa, Topolniţa, Visina şi Tismana, precum şi Vratna si Mănăstiriţa din Serbia. Sfântul Nicodim a copiat la Prislop, Tetraevangheliarul slavon pe pergament împodobit cu frontispicii şi miniaturi, care se păstrează acum la Muzeul de Artă şi Istorie Naţională din Bucureşti.

În istoria mănăstirii s-au remarcat următoarele personalităţi: 
* Sfântul Nicodim, întemeietorul şi primul ctitor al mănăstirii, între anii 1399-1405;
* Domniţa Zamfira, a doua ctitoră a mănăstirii între anii 1560-1580, al cărei mormânt se află în pronaosul bisericii. Cu prilejul unor reparaţii din 1909, piatra funerară a fost ridicată pe peretele dintre naos si pronaos pentru a fi păstrată mai bine. În afară de această piatră funerară, scrisă în limba latină, în partea stângă a pronaosului se mai găsesc cinci pietre de dimensiuni diferite cu inscripţii în limba slavonă, care se presupune, că sunt tot de pe mormântul Domniţei Zamfira.
* Stareţul Ioan, pe vremea Domniţei Zamfira, care a şi înmormântat-o în 1580 în pronaosul bisericii Mănăstirii Prislop, ajuns mitropolitul Transilvaniei între anii 1585-1605; în anul 1600 a întâmpinat pe Mihai Viteazu cu prilejul intrării triumfale în Alba Iulia;
* Sfântul Ioan de la Prislop, vieţuitor şi nevoitor în secolele XV-XVI, a cărui peşteră săpată în stâncă, numită şi „Casa Sfântului”, este un loc de pelerinaj pentru credincioşi. Sfântul Ioan a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 şi este prăznuit în fiecare an în ziua de 13 septembrie;
Călugarul Efrem de la Prislop, care după incendierea bisericii, s-a refugiat în Ţara Românească şi a scris „Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului din Eparhia Haţagului din Prislop”; tot el a tradus împreună cu fratele lui Mihail, cunoscuta lucrare a lui Dimitrie Cantemir „Divanul” sau „Gâlceava sufletului cu trupul”;
*   Protosinghelul Arsenie Boca, al treilea ctitor al mănăstirii, care, în afară de rolul covârşitor pe care l-a avut prin înzestrarea harica a duhovniciei, a conceput şi a îndrumat toate lucrările de construcţie şi înfrumuseţare a Mănăstirii Prislop, între anii 1948-1988, unele dintre acestea fiind chiar înfăptuite personal. În perioada 1960-1988 a pictat biserica din satul Drăgănescu de lângă Bucureşti, icoanele de pe catapeteasma bisericii din Prislop şi a realizat aşezământul monahal din oraşul Sinaia, astăzi metohul Mănăstirii Prislop. S-a săvârşit din viaţa la 28 noiembrie 1989 şi este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop.
Maica stavrofora Zamfira Constantinescu, cea dintâi stareţă a Sfintei Mănăstiri a Prislopului, între anii 1950-1959.

Pe lângă cele două hramuri ale Mănăstirii Prislop: 8 mai – Sfântul Ioan Evanghelistul şi 14 septembrie – Ziua Crucii, se mai prăznuiesc şi următoarele zile: 26 decembrie – Sfântul Nicodim, 13 septembrie – Sfântul Ioan de la Prislop, 28 noiembrie – pomenirea Părintelui Arsenie şi 13 martie – pomenirea Măicuţei Zamfira.
Pictura, porţile şi crucile din cimitir m-au încântat prin simplitatea şi rafinamentul lor.
Nu m-am putut abţine şi am fotografiat bucuria întâlnirii 
dintre soţul meu şi una dintre căţeluşele mănăstiri.  
Nu se mai săturau, nici unul dintre ei.    :)
 pupici

12 comentarii:

  1. Este amuzant modul în care se manifestă cățelușa, din moment ce ea cunoaște (cel mai probabil) în fiecare zi oameni noi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil l-a simţit pe Bogdan... se joacă cu toţi câinii pe stradă :)

      Ștergere
  2. Cat e de frumos acolo, parca pozele soptesc liniste. Catelusa intregeste tabloul superb! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Liniştea m-a uimit şi pe mine. Nu mă aşteptam ca într-un loc atât de aglomerat să fie atâta linişte...

      Ștergere
  3. "Căţeluşa" pare un dulău veritabil...ori a îmblânzit-o soţul tău, ori, pur şi simplu, simte prietenii şi duşmanii.
    Mă bucur că ai ajuns (şi) aici...Locul e special, Părintele e special...
    Aştept cu nerăbdare şi ultimul popas.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu adevărat special....
      Mare dulău... :) o năzdrăvană!
      Bogdan se trăgea în spate, ea se târa până pe pantoful lui. Iar se trăgea, iar se târa... :) (foto dreapta)
      Când s-a prins că vrem să plecăm indiferent ce face, s-a ascuns într-un tufiş :)

      Ștergere
  4. suerba descrierea in cuvinte si imagini, multumesc pentru plimbare!
    "catelusa" e deosebit de frumoasa! ce imi plac si mie astfel de caini, nici eu nu ma pot abtine si ii mangai si caut sa ma joc cu ei :)
    O seara buna draga mea, cu ganduri curate si tihna!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am ajuns acolo, minunate pozele tale!

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc! postarea ta mi-a mai alinat putin dorul! e locul unde am gasit de fiecare data cea mai calda liniste sufleteasca :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag! Mă bucur că ai un loc de suflet! Uneori, doar gândul la el alină...

      Ștergere