Ion Ioanid, „un Soljeniţîn român“

Seria de dezbateri „Caractere – biografii emblematice ale detenţiei politice din România“ continuă marţi 28 mai 2013 ora 17.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti), cu o întâlnire dedicată deținutului politic Ion Ioanid, autorul volumului Închisoarea noastră cea de toate zilele.

În deschidere, va fi proiectat filmul Un Soljeniţîn român: Ion Ioanid, din seria Memorialul durerii, proiecția fiind urmată de o discuţie moderată de Lucia Hossu Longin la care vor participa prof. dr. Manuela Cernat, critic de film, editorul Georgeta Dimisianu şi Ion Radu, fost deţinut politic. Actorul Armand Calotă va citi fragmente din volumul Închisoarea noastră cea de toate zilele, publicat în anul 1991 la Editura Albatros şi reeditat de Humanitas. Cartea este o monumentală frescă a vieţii deţinuţilor din închisorile comuniste, comparabilă în multe privințe cu scrierile lui Aleksandr Soljeniţân.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Ion Ioanid s-a născut la 28 martie 1926 în comuna Ilovăţ, judeţul Mehedinţi (tatăl său, Tilică Ioanid, boier şi ministru, a decedat în 1940). Tot la Ilovăț a fost botezat de preotul din sat, avându-l ca naş pe Octavian Goga, cu care tatăl lui a fost prieten nedespărțit de-a lungul întregii vieţi. În 1949 a fost arestat şi anchetat pentru o presupusă acţiune de spionaj, dar după câteva zile a fost pus în libertate, din totală lipsă de probe. Securitatea fusese de abia înfiinţată, prin reorganizarea serviciului Siguranţei Statului, şi nu îşi definitivase încă metodele de acţiune.

În iulie 1952 este însă arestat din nou, de această dată judecat şi condamnat la 20 de ani muncă forţată. După un scurt popas în Jilava şi Oradea, este trimis, împreună cu un lot numeros, la mina de plumb de la Cavnic, de unde, în primăvara anului următor (1953), evadează împreună cu alţi câţiva deţinuţi. După câteva luni de libertate trăită în clandestinitate, este prins şi se întoarce înapoi în temniţă, printre camarazii săi. A executat 12 ani de închisoare, trecând prin cele mai grele spaţii carcerale.

Va fi eliberat în 1964, o dată cu eliberarea generală a tuturor deţinuţilor politici, iar după cinci ani, în 1969, reuşeşte să emigreze în Republica Federală Germania, unde i se acordă azil politic. Stabilit la München, lucrează în primul an ca muncitor necalificat. La circa un an de la stabilirea sa în Germania, a fost angajat de Departamentul Românesc al postului de radio Europa Liberă, de la microfonul căruia s-a adresat timp de aproximativ 24 de ani românilor, informându-i şi îmbărbătându-i.

Prima ediţiea cărţii Închisoarea noastră cea de toate zilele a apărut la Editura Albatros în 1991, în cinci volume, graţie editoarei Georgeta Dimisianu, iar a doua la Humanitas, în trei volume. Lucrarea a fost remarcată atât de critica literară, cât şi de cei interesaţi de memorialistica de închisoare ca document istoric sau psihologic. În această operă, Ion Ioanid reuşeşte, printre altele, să zugrăvească o întreagă galerie de caractere umane. Se pare că acest lucru l-a interesat cu precădere, căci este semnificativ faptul că, atât la început, cât şi în ultimele pagini ale volumului al V-lea, face consideraţii despre „caracter" şi „caractere".

Ion Ioanid s-a stins din viaţă în octombrie 2003, la München, departe de ţara în care – şi pentru care – a suferit. Monumentala sa operă, Închisoarea noastră cea de toate zilele, pe care ne-a lăsat-o moştenire, nu este doar literatură, sau nu este în primul rând literatură, ci un document cutremurător, scris de o personalitate fără reproş a detenţiei politice.