Duminica, la poveşti... Povestea bârfei.

Îmi vorbeam duminica trecută despre cuvânt şi puterea lui. 

Cuvântul este o sămânţă, rodeşte, devine gând, acţiune... Pentru el vom da seama!

Ca o corecţie personală, simt nevoia să vorbesc despre o altă dureroasă întrebuinţare a cuvântului - şi anume bârfa.

Dintre toate armele de distrugere pe care le-a inventat omul, cea mai teribilă şi mai puternică este cuvântul nepotrivit. Acesta poate distruge fără să lase urme. 

Cred că fiecare dintre noi ştie deja că noi -oamenii- ne atacăm în permanenţă prin cuvinte şi ne omorâm unul pe celălalt în mod sistematic. Este la fel de adevărat că mulţi nici măcar nu-şi dau seama de acest lucru. 

Bârfa, deşi pare atât de inofensivă, ne alterează şi scurtează viaţă, ne distruge fizic şi spiritual, fiindcă în permanenţă ne ruinează sufletul şi trupul.

Există voci care spun că această practică a devenit cea mai rea dintre toate formele de magie - otravă pură - şi a fost numită bârfă. 

Cum se întâmplă? Relativ simplu:

- acceptare tacită

- însuşire sens

- folosire sens

- atribuire alt sens

- folosire sens nou (hibrid)

Din păcate, cu toţii am învăţat cum să bârfim acceptând bârfa altora, socotind că aceasta este o modalitate normală de comunicare. Rezultatul? 

Bârfa chiar a devenit o formă curentă de comunicare în societatea umană.

Personal - am fost expertă! ... şi nici acum nu mă las! măcar puţin ... acolo... să zic eu ceva!

Ce-i de făcut?

ps.

povestea aceasta am planificat-o de săptămâna trecută; eram tare supărată pe mine. ..

de săptămâna viitoare încep "pregătirile" de sărbători - ornamente, cadouri... şi, cel mai probabil, povestirile mele vor fi pe această temă. Vă pup, duminică plăcută tuturor!  îmbrăţisări şi pupici mulţi  :)

Alte poveşti de duminică puteţi citi şi la: