joi, 7 februarie 2013

De vorbă la o cafea? / comentarii la zi (2) - casele de bătrâni, azilele, hospisurile...

http://carulcuboi.files.wordpress.com/2012/01/cafea1.jpg



subiect:

casele de bătrâni,
azilele, hospisurile...






"Atâta linişte-i în jur de-mi pare că aud
cum se izbesc de geamuri razele de lună.
" - Nicolae Labiş


  Cred că majoritatea dintre voi aveţi părinţi în viaţă, bătrâni sau mai puţin bătrâni, bolnavi sau mai puţin bolnavi. 
  Cel mai fericit caz este cel în care bătrânii noştri nu au afecţiuni grave. Dar majoritatea, după o viaţă de luptă, muncă, stres, dăruire... ajung să sufere de boli incurabile, care-i solicită foarte mult pe cei din jur. Cei conştienţi se necăjesc din acest motiv, cei cu demenţe degenerative nu mai ştiu, nu-şi mai dau seama; au nevoie de iubire manifestă şi mult, foarte mult ajutor.
    Am avut ocazia să văd / vizitez mai multe astfel de "aşezăminte"...
   E greu pentru cei ce lucrează acolo, e greu pentru rezidenţi, e greu pentru cei ce vizitează, chiar şi sporadic astfel de instituţii... 
   Am citit că în Australia există sătuleţe locuite de bătrânii ieşiţi la pensie (sănătoşi sau nu), cu tot ceea ce le trebuie, unde se face voluntariat, sunt trataţi omeneşte....

  La noi în ţară, dl doctor Pavel Chirilă s-a preocupat - hospisul din Voluntari pentru bolnavii de cancer în faze terminale şi de câtva timp complexul de la Nera. Cred că mai sunt prin ţară, dar nu ştiu eu unde.
  În rest...  centre particulare care au care mai de care preţuri ridicol de mari (pentru nivelul nostru de trai) şi în care nu toţi angajaţii sunt pregătiţi profesional sau emoţional adecvat unui asemenea stil de viaţă - pentru că eu am ajuns să cred că a lucra cu bătrănii devine un stil de viaţă.
  Care-i scopul acestei postări? Dorinţa mea, care probabil nu va fi "auzită" decât de cei câţiva care vor citi postarea, este de a se impune celor care îşi asumă  o astfel de "muncă" o minină pregătire, nu doar medicală, ci şi psihologică şi pedagogică. De ce pedagogică? Pentru că pe mulţi dintre ei trebuie să fie înveţaţi-ajutaţi să-şi păstreze demnitatea până la sfârşit. Nu oricine poate face asta!

  Vă doresc tuturor să vă bucuraţi cât mai mult de părinţii voştri, cărora le doresc multă sănătate! 

16 comentarii:

  1. subiect tratat "la general"; ce inseamna "minima"? 4 clase? 8?
    eu cred ca voluntariatul trebuie sa ne bucure, dorinta de a ajuta putand fi... ajutata, la randul ei, de cei ce au pregatirea necesara! o hartie se poate obtine usor, chiar foarte usor, "daca suflet nu e, nimic nu e"!
    buna dimineata!

    RăspundețiȘtergere
  2. eu am crescut in ideea ca omului ii e bine sa isi traiasca batranetile in casa pe care a construit-o. Pt unii, o rupere (fortata, exagerata) de modul in care a trait in ultimii 50 ani poate sa ii fie fatal. CU atat mai mult cat e dus intr-un mediu unde nu e bine ingrijit, sau nu are suportul psihologic necesar.
    Am vazut batran dus intr-o casa de batrani cu forta ... si nu imi doresc sa imi faca copiii la fel.


    Pe de alt parte, in occident am vazut alt concept, ce mi s-a parut f. interesant. Pt ca cheltuielile cu intretinerea unui aprt. ( sau in situatiile mai dificile: chiria) sunt prea mari pt un pensionar, unii aleg sa se mute, singuri, in case de batrani. Diferenta fata de Ro e ca sunt ... mici cladiri, cu garsoniere, pe care batranii si le pot inchiria/cumpara singuri, si le mobileaza singuri. Aceste cladiri sunt destul de prezente in fiecare cartier, asa ca o batrana poate gasi pe strada vecina, unde sa se mute cu aceleasi vechi prietene/vecine. Exista cadru medical care vine periodic, exista asistenta, exista posibilitatea de a manca ce gateste sau sa gateasca cineva. Omul nu e rupt complet din ritmul lui de viata, din hobby-uri, sunt oameni cu initiativa acolo ( chiar din cei in varsta) care organizeaza activitati.

    Si aici va descriu o tanti de 70 ani, cu o situatie financiara f. buna ( cred ca nu sta numai din pensie), care face voluntariat(ajuta copii la lectii!, dar si actiuni la casele de batrani), canta la cor, au spectacole, invata inca o limba straina ( stie 4), si in fiecare zi se intalneste cu prietene ( altele), si gateste ceva, intodeauna altceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E adevărat ce spui, bătrânii se adaptează greu sau deloc la un mediu nou. Şi bine-ar fi să rămână în familie.

      Am auzit şi eu de acest tip de organizare, chiar de la o fostă prietenă de-a mamei, care locuia acolo (a murit de cancer, din păcate). Trebuie să-ţi spun că nu era mulţumită. Suferea de singurătate îngrozitor, sentiment amplificat şi de boală, binenţeles. "Voluntarul" desemnat nu era niciodată acelaşi, deci nu putea stabili nici un fel de relaţie, timpul alocat nu era suficient (în cazul ei probabil) şi întâlnirea avea un aer straniu. Asistentele şi medicii (plătiţi sau voluntari) nu-i ameliorau starea cu nimic... so...
      Poate era ea depresivă, sau nu mai avea puterea de a lupta ca doamna de care povesteşti - nu ştiu.
      Mi-a părut foarte rău pentru ea...

      Ștergere
  3. batranii sunt uitati,uitam cu totii ca exista batranete pana cand ea ne aminteste ea ca vom trai la un moment dat multi ani in aceasta realitate......
    parintii mei nu mai sunt dar le doresc celor care ii mai au sa-i faca sa simta ca inca exista...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu să-i ierte!
      Asta le doresc şi eu tuturor!

      Ștergere
  4. Cand am fost in Franta luna trecuta am avut ocazia sa vad un astfel de complex/orasel pentru batrani. Erau amenajate casute din lemn pe malul unui lac, iar undeva in mijlocul lor era cladirea pentru tratamente. Am putut vedea undeva acolo si o piscina... Undeva langa acest conglomerat era si un spatiu amenajat pentru rulote. Inafara de faptul ca era incredibil de curat, era o priveliste de vis, aer curat, liniste, apa si verdeata... Nu stiu cum arata la noi astfel de locuri, dar oricare ar fi conditiile, tot am simtit un fior pe sira spinarii chiar si in locul pe care l-am vazut. :(
    Zi frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Andera.
      E frumos ce povesteşti.
      Poate ai simţit un duh al neputinţei şi al durerii...

      Ștergere
  5. ai foarte mare dreptate ! este foarte trist !

    RăspundețiȘtergere
  6. O tema deosebit de sensibila!
    Parintii mei traiesc si sunt Doamne multumesc, sanatosi -atat cat se poate vorbi despre sanatate la varsta de peste 70 de ani! Sunt fericita ca se descurca perfect atat in treburile casnice, cat si in activitatile sociale. Comunicam mult pe internet, si asta e fantastic... informatiile circula cu viteza ce ne da senzatia ca locuim foarte aproape, chiar daca ne despart 1500 km! Dar zau imi fac griji cand ma gandesc cum voi putea sa ii sprijin, cand va fi nevoie! Doamne da sanatate tuturor parintilor si bunicilor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Slavă Domnului! Să-i şină în continuare sănătoşi!

      Ștergere
  7. Bunã anastasia.E un subiect delicat.Tatãl meu a murit de cancer.Iar mama mea e destul de bolnavã.Sunt departe de ea,dar mã gândesc mereu si vorbim destul de des.Mã doare sufletul,pentru cei singuri si uitati de proprii fii.Uitãm cã nu peste mult timp ín locul lor vom sta noi.Ai dreptate,cei care se ocupã de bâtrâni,au nevoie de o micã specializare.Bãtrânii au nevoie mai mult de cineva cu care sã vorbeascã,sã-si povesteascã tristetile,temerile si uneori visele pe care íncã le mai au.
    Iti urez o zi frumoasã.:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu să-l ierte! Iar pe mămica ta să o întărească!
      Mulţumesc.

      Ștergere
  8. Da, ai dreptate este nevoie de personal bine calificat pentru a avea grija de un batran. Si, in plus, oameni care sa aiba chemarea pentru asta, sa aiba rabdare, sa le placa sa stea langa cei in varsta.
    In alte tari exista multe asezaminte pentru batrani, mai accesibele sau mai de lux, dar si o traditie in acest sens.
    La noi multi batrani sunt reticenti sa se mute chiar daca sunt singuri, iar copiii le-au plecat prin alte tari ("aici am trait, aici mor"), iar multe azile nu sunt decat niste asezaminte sumbre. Mai este de progresat si in domeniul asta - al serviciilor si asistentei pentru ei in varsta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îbtru totul de acord!
      Mulţumesc pentru opinie

      Ștergere
  9. Cred ca e mult de vorbit despre. Pe fiecare ne incearca o senzatie ciudata gandindu-ne la aceasta perioada a vietii.
    Mi-e greu sa vorbesc despre...foarte greu. Nu stiu cum mi-ar ingriji mie altcineva pe cei dragi... Nu, nu stiu ce sa spun. E un subiect atat de delicat si dureros ca nu pot zice mai nimic...nu ma simt in stare :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este, într-adevăr, mult de vorbit..
      Mulţumesc, Elly, te îmbrăţişez.

      Ștergere