Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.
(Melancolie - Lucian Blaga)
Chiar daca nu-s cea mai mare liricofila (cuvantul l-am inventat acum...pentru ca nu stiu cum sa spun ca sa nu sune nedrept si urat) poezia aceasta e foarte frumoasa.
RăspundețiȘtergerePentru ca o inteleg si pentru ca ma simt asa adesea... Poate de aceea nu prea iubesc ploaia.
Iar metafora "nori cu ugerele pline" e geniala... :)
Cât mă bucur!
Ștergerete pup! o zi minunată!
pup! :)
RăspundețiȘtergere