marți, 20 noiembrie 2012

parabolă


"Nu-Ţi ard cuvinte sfinte pe-altarul rugăciunii, 
Ci inima, Părinte, o-njunghiu pentru har,
Să nu-mi mai umble paşii pe căile minciunii
Şi-n gând să nu mai crească nici pic de rod amar.

E-acum atâta pace, de parc-aud minutul
Cum trece pe alături şi în auz îmi toarce
Parabola cu fiul ce-şi risipi avutul
Şi-acum, flamând şi bolnav, la mila Ta se-ntoarce."
(Mihai Buracu - închisoarea din Piteşti, 1951)

6 comentarii:

  1. E sublima poezia! Am copiat-o si am bagat-o la mine în laptop la colectie! Multumesc!
    pup draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  2. cata durere acceptata in aceste versuri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. numai prin asumare poti trece prin iadul suferintei...
      el a fost la Pitesti, Camera 4 Spital si la multe altele...

      Ștergere
  3. Cand am citit numele celui care a scris poezia mi s-a parut vag cunoscut. Asa ca am dat click si asa am aflat ca a fost senator. E mult de atunci, intr-adevar.
    Um om care a suferit nu poate scrie decat cu sufletul...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. astazi am fost la lansarea cartii lui "Eu sunt scribul"
      impresionant moment!

      Ștergere
  4. Pacat ca unii trebuie sa ajunga pana in acel moment pentru a pretui ce este mai scump si nu ma refer la bani. O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere