"Nu-Ţi ard cuvinte sfinte pe-altarul rugăciunii,
Ci inima, Părinte, o-njunghiu pentru har,
Să nu-mi mai umble paşii pe căile minciunii
Şi-n gând să nu mai crească nici pic de rod amar.
E-acum atâta pace, de parc-aud minutul
Cum trece pe alături şi în auz îmi toarce
Parabola cu fiul ce-şi risipi avutul
Şi-acum, flamând şi bolnav, la mila Ta se-ntoarce."
(Mihai Buracu - închisoarea din Piteşti, 1951)
E sublima poezia! Am copiat-o si am bagat-o la mine în laptop la colectie! Multumesc!
RăspundețiȘtergerepup draga mea!
cata durere acceptata in aceste versuri...
RăspundețiȘtergerenumai prin asumare poti trece prin iadul suferintei...
Ștergereel a fost la Pitesti, Camera 4 Spital si la multe altele...
Cand am citit numele celui care a scris poezia mi s-a parut vag cunoscut. Asa ca am dat click si asa am aflat ca a fost senator. E mult de atunci, intr-adevar.
RăspundețiȘtergereUm om care a suferit nu poate scrie decat cu sufletul...
astazi am fost la lansarea cartii lui "Eu sunt scribul"
Ștergereimpresionant moment!
Pacat ca unii trebuie sa ajunga pana in acel moment pentru a pretui ce este mai scump si nu ma refer la bani. O zi frumoasa!
RăspundețiȘtergere